Cum în pandemie am interacționat mai puțin cu oamenii, făcând excepție prietenii apropiați și câțiva din familie, am și uitat că există întrebarea asta.
Numai că de îndată ce s-au reluat contactele sociale și am început să interacționez cu diverse persoane, mai mult sau mai puțin cunoscute a revenit de actualitate întrebarea asta:
Și? Când faceți al doilea copil?
sau
De ce nu faceți încă un copil?
Acum, o astfel de întrebare are de regulă un răspuns foarte scurt și la obiect:
Da, ce te fute pe tine grija de ce fac eu cu viața mea personală?
Evident că din respect nu poți s-o dai chiar așa din voleu, deși e destul de justificat contextul.
Tocmai din acest motiv, răspunsul e de adeseori scurt și evaziv.
Ba le spun că vreau să mai ies și eu nopțile, ba că vreau să mă bucur de tinerețe etc.
Cum unii nu se prea lasă convinși se apucă și insistă pentru că în definitiv ce te oprește pe tine ca bărbat să ieși noaptea (eventual la o bere cu băieții) sau să-ți trăiești tinerețea (eventual cu vreo amantă) când nevasta poate să stea acasă și să aibă grijă de copil, sau când poți pune responsabilitatea creșterii unui copil pe seama bunicilor.
De fiecare dată când se cer explicații adiționale trag să schimb subiectul fiindcă ce fac eu cu viața mea nu e motiv de discuție, mai ales cu străini sau oameni cu care nu discut aspecte relaționate cu viața mea personală.
Totuși, ceea ce le răspun indivizilor respectivi nu e foarte departe de adevăr.
Doar că lumea mea e puțin mai diferită în raport cu lumea lor.
Sau mai bine zis, viziunea mea asupra lumii, societății și a viitorului e mult mai diferită.
În primul rând observ că un copil are nevoie de foarte multă atenție și mereu simt că nu-i acord atenția necesară.
Asta deși vorbim doar de unul, cu doi situația e mult mai gravă.
Pentru un copil orice lucru nou e interesant, iar el nu încetează să descopere lucruri noi și să fie entuziasmat.
Chestii care pentru noi sunt banale pentru el sunt wow, iar din acest motiv încearcă să-ți comunice și ție crezând că e ceva necesar.
Al meu e entuziasmat chiar și când mergem la plajă ca să adunăm gunoaie (iarna cum nu sunt țâțe și n-avem ce vedea ne punem să adunăm gunoaie, mai ales că iarna sunt de regulă și mai multe gunoaie).
Ori cu cât e gunoiul pe care-l găsește mai mare și mai colorat cu atât strigă mai tare ca să-l văd, chiar dacă știe că gunoiul e gunoi și trebuie doar pus în pungă.
Astfel de situații se repetă mereu și în viața de zi cu zi, fie că vorbim de vreo invenție din lego sau ceva ce a văzut la TV.
Evident, o astfel de explicație e mult prea greu de digerat din partea unora care-și duc copilul vreo 9 ore pe zi la școală, care-și lasă copilul pe weekend la bunici sau care îl țin ocupat cu TV-ul și tableta/telefonul.
Și nu zic neapărat că TV-ul sau tableta/telefonul sunt un lucru rău, pentru că al meu a învățat mai multe de la TV și de pe tabletă/telefon decât de la școală, mai ales în pandemie cât n-a fost la școală.
Totuși, trebuie să existe niște limite și niște criterii, iar cu părinții care n-au ei înșiși limite, care nu prea înțeleg cum e problema cu disciplina e foarte greu să discuți pe astfel de subiecte.
Cel mai tare argument al ăstora care insistă pe ideea asta e că al doilea se crește practic singur.
Adică îl crește primul, și așa nu-ți mai bați capul cu ei.
Și nici nu mai cheltui așa de mult pentru că refolosești haine, jucării etc.
Ba pe deasupra aproape că-ți explică doct cum că e mai bine să ai doi copii proști (neglijați) decât unul bun.
P.S. Stați tunați că o să vă zic și care o să fie Întrebarea de căcat a anului 2021.